CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

VÂNĂTOARE

  • Nume actual subiect: Vânătoare de mistreț: pictură realizată de Domenico Brandi (1683 - 1736)
  • Descriere: Tabloul a fost achiziționat ca opera unui anonim italian și a figurat astfel în primele cataloage de colecție (Ä.K., 1844) pâna la Frimmel (1894) care descifrează semnătura autografă a pictorului. Compoziția, pe verticală, ilustrează momentul în care doi vânatori se apropie de mistrețul încolțit de trei câini, dintre care unul se zbate ranit. Pictorul pune accentul pe grupul de animale în mișcare, în lumină, în vreme ce vânătorii sunt în penumbră. Întreaga atmosferă este dinamică, dramatică atât prin încleștarea animalelor cât și prin expresiile acestora, ilustrând lecția însușirii de către Brandi a barocului matur, a alinierii operelor sale, a scenelor de vânătoare alături de producțiile europene ale genului. După opinia noastră fizionomia vânătorului din planul secund stânga este tipică pentru creația artistului, prezentând asemănări aproape până la identitate cu figura păstorului din tabloul Pastorala de la Ermitaj și cu un altul din două scene cu păstori și capre aflate în Staatsgalerie Stuttgart, lucrări de asemenea semnate de artist.
  • Autor subiect: Domenico Brandi
  • Datare subiect: 1732
  • Fișă obiect clasat: [1]

    1. pictura--Brandi-Domenico--Vanatoare-de-mistret

  • Tip imagine: color
  • Observații: Domenico Brandi (1683–1736) a fost un pictor italian, activ în Napoli, unde a pictat naturi moarte de păsări și animale, precum și peisaje pastorale (vedute) și o bambocciata. El a fost fiul pictorului Gaetano Brandi, iar Domenico s-a antrenat inițial cu unchiul său, Niccola Maria Rossi, la Napoli. Mai târziu s-a mutat să lucreze sub Benedetto Luti la Roma. A fost pictorul viceregelui d'Harrach din Napoli și a murit în acest din urmă oraș.
  • Descriptori: Domenico Brandi; Vânătoarea; ulei pe pânză; pictură; Muzeul Național Brukenthal; baroc; pictură baroc; artă plastică; scenă de gen; vânătoare; pictură de gen; pictură în ulei; ulei pe pânză;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Sibiu
  • UAT: Municipiul Sibiu
  • Județ: Sibiu
  • Adresa actuala: Piața Mare 4 - 5
  • Adresa initiala: Piața Mare 4 - 5
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_9_0071_a_000383;STOMFF_CP_9_0072_r_000383 STOMFF_CP_19_0087_a_1123;STOMFF_CP_19_0088_r_1123 STOMFF_CP_25_0117_a_001594;STOMFF_CP_25_0118_r_001594 STOMFF_CP_40_0227_a_002811;STOMFF_CP_40_0228_r_002811 STOMFF_CP_1342_a_5090; STOMFF_CP_1343_r_5090 STOMFF_CP_13416_a_Hanul_Dumbrava057; STOMFF_CP_13416_r_Hanul_Dumbrava058 STOMFF_CP_25_a_5857; STOMFF_CP_26_r_5857 STOMFF_CP_9377_a_Caransebes; STOMFF_CP_9377_r_Caransebes