CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

GOVORA - VEDERE

  • Nume actual subiect: Hotel Palace din Băile Govora; Vila Sylva
  • Descriere: Vedere cu Vila Sylva văzută de pe acoperișul Hotelului Palace la începutul anilor 50. În prim plan este o tânără stând pe balustrada de pe acoperișul Hotelului Palace privind spre Parcul Central din Băile Govora reprezentat de o întinsă pădure de unde mai răsare acoperișul câteunei clădiri care făcea parte din complexul Sanatoriului Balnear. În depărtare se observă clădirea Vilei Silva și dealul și Pădurea Govora.
  • Autor subiect: Ernest Doneaud (arhitect); Daniel Renard (arhitect); Eracle Lăzărescu (arhitect)
  • Datare subiect: 1911 - 1914; 1928 - 1933
  • Tip imagine: monocrom
  • Cod LMI: VL-II-m-B-09644
  • Observații: Hotelul Palace a fost construit în perioada 1911 - 1914 după planurile arhitectului Ernest Doneaud, sub conducerea inginerilor Puklicky şi Brătescu. Arhitectura îmbină armonios stilul roccoco, baroc, clasic, renascentist cu elemente decorative ale stilului popular românesc. Imobilul de şapte niveluri a fost construit pe cilindri metalici, ca şi Arcul de Triumf din Bucureşti, după o tehnică de ultimă oră în epocă. Cele 194 de camera erau dispuse pe șapte niveluri, bine luminate în fiecare moment al zilei. Golurile în zidărie, ale ușilor și ferestrelor semnifică cele 365 de zile ale anului. În timpul Primului Război Mondial a fost folosit ca spital de campanie de către armata germană. A fost un hotel de lux în perioada interbelică, fiind primul hotel din țară care folosea lifturi de serviciu pentru persoane, apă caldă, aparate de radio, telefon etc. Tot în hotel a funcționat și prima bibliotecă din Băile Govora, a cărei activitate s-a derulat până în 1947, fiind o sucursală a Ligii Culturale Române. După 1950 intră în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor (CCS) fiind redenumit în Sanatoriul Dr. Pavlov, denumire pe care și-o păstrează până în 1958, până în momentul retragerii Armatei Sovietice din România. După acest moment a luat denumirea de Pavilionul nr. 1. Între 2007 și 2013 a intrat într-un amplu proces de restaurare. Vila Silva (sau Vila Sylva) a fost construită între 1928 și 1933, lucrările începând sub supravegherea arhitectului Daniel Renard și continuând sub coordonarea lui Eracle Lăzărescu. . În fața vilei a fost amenajat un parc cu flori, plante ornamentale și alei iar când a fost inaugurată era clasată la ”categoria lux” împreună cu hotelul Palace și vila dr. Popovici. După 1948 a fost redenumită Casa de odihnă „ 1 Mai” iar în anii 70-80 ”vila nr. 3”. Între 1948 și 1977 aici a funcționat biblioteca orașului Băile Govora. În prezent se află într-o stare avansată de degradare. Recomandări bibliografice: Dragoș Ionuț Ecaterinescu, Radu Gabriel Geiculescu, Parcul Central din Băile-Govora, judeţul Vâlcea (Scurt istoric), Buridava - Studii şi Materiale, IX, 2011, p. 243 – 258 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=81854-parcul-central-din-baile-govora-judetul-valcea-scurt-istoric--buridava-studii-si-materiale-buridava--ix-2011; Ionela Nițu, Primele amenajări edilitare ale stațiunii Băile Govora, Acta Bacoviensia, XI, 2016, p. 121 – 136, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=85458-primele-amenajari-edilitare-ale-statiunii-baile-govora--acta-bacoviensia-actabc--xi-2016; Dan Moroianu, Stațiunea Băile Govora între 1910-1960, Buridava - Studii și Materiale, XIII, 2018, p. 175 – 180, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=82080-statiunea-baile-govora-intre-1910-1960--buridava-studii-si-materiale-buridava--xiii-2018;
  • Descriptori: Hotel Palace; Vila Sylva; Vila Silva; peisaj urban; Parcul Balnear; Parcul Băile Govora; stațiune balneoclimaterică; Sanatoriul Băile Govora; ;
  • Editura: Întreprinderea Poligrafică Iași
  • Data expedierii: 12 septembrie 1958

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Prajila
  • UAT: Oraș Băile Govora
  • Județ: Vâlcea
  • Adresa actuala: Strada Parcului nr. 1; Strada Horia, Cloșca și Crișan
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_057_a_000026; STOMFF_CP_058_r_000026 STOMFF_CP_161_a_000078; STOMFF_CP_162_r_000078 STOMFF_CP_2_005_a_000102; STOMFF_CP_2_005_r_000102 STOMFF_CP_2_011_a_000105; STOMFF_CP_2_011_r_000105 STOMFF_CP_2_053_a_000126; STOMFF_CP_2_053_r_000126 STOMFF_CP_2_057_a_000128; STOMFF_CP_2_057_r_000128 STOMFF_CP_2_193_a_000196; STOMFF_CP_2_193_r_000196; STOMFF_CP_2_195_a_000197; STOMFF_CP_2_195_r_000197;