CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA SATURN: VEDERI DE PE PLAJĂ

  • Nume actual subiect: Hotel Hora; Hotel Sirena; Hotel Mureș; Hotel Balada
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunea Saturn. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este hotelul Hora, vedere de ansamblu. În prim-plan se află hotelul Hora, înconjurat de arbori, iar în fața acestuia, plaja plină, urmată de mare. Pe mal se observă o ambarcațiune albă, cu vâsle, în care se zăresc câțiva oameni, iar în depărtare, fațada unui alt hotel. A doua imagine conține hotelurile Hora și Sirena, vedere de ansamblu. În prim-plan se află, în dreapta, cele două hoteluri și restaurantele acestora, mărginite de vegetație. În stânga se observă parțial o construcție, iar în față, plaja aglomerată și marea. În a treia imagine sunt hotelurile Mureș, Balada și Sirena, vedere de ansamblu. În jumătatea superioară, în centru, se văd cele trei hoteluri, iar în jurul lor, mai multe clădiri. În față se află strada principală, pe care circulă câteva vehicule, iar de-a lungul acesteia, trotuarele unde se zăresc mergând mai mulți turiști. În stânga șoselei se remarcă o suprafață verde, unde se ivesc două mici construcții, iar în dreapta, răsfirate printre blocuri, coroanele copacilor înalți. Pe latura inferioară se observă acoperișul unui complex, iar în depărtare, marea și stațiunea învecinată.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Hora, renovat în anul 2005, este situat în nordul stațiunii Saturn, la aproximativ 20 de metri față de plajă. Acesta este construit perpendicular pe țărmul Mării Negre și format din 14 niveluri. Hotelul Sirena este așezat în nordul stațiunii Saturn, la o distanță de 20 de metri depărtare de plajă, fiind dispus pe 14 niveluri. Hotelul Mureș, având 5 etaje, este poziționat în centrul stațiunii Saturn, la o distanță aproximativă de 100 de metri față de plajă. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://mureshotel.ro/. Hotelul Balada, cu 14 etaje, este amplasat în nordul stațiunii Saturn, la 300 de metri față de centrul acesteia. Detaliile se găsesc aici: https://hotelbaladasaturn.ro/.
  • Descriptori: hotel Hora; hotel Sirena; hotel Mureș; hotel Balada; Saturn; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; plajă; mare; stațiune; litoral; sezon estival; peisaj marin; peisaj urban; vară; turism; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Saturn
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Corneliu Coposu; Strada Green Port; Faleza Saturn
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_24_ 0117_a_1490; STOMFF_CP_24_ 0118_r_1490 STOMFF_CP_1052_a_4990; STOMFF_CP_1053_r_4990 STOMFF_CP_1058_a_4993; STOMFF_CP_1059_r_4993 STOMFF_CP_1062_a_4995; STOMFF_CP_1063_r_4995 STOMFF_CP_1098_a_5013; STOMFF_CP_1099_r_5013 STOMFF_CP_1110_a_5019; STOMFF_CP_1111_r_5019 STOMFF_CP_9300_183_a_Anina; STOMFF_CP_9300_184_r_Anina STOMFF_CP_9317_217_a_Arad; STOMFF_CP_9317_218_r_Arad