CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PLOIEȘTI - GARA DE SUD

  • Nume actual subiect: Gara Ploiești Sud
  • Descriere: Gara de Sud din Ploiești vazută dinspre Piața 1 Decembrie. Pe stradă se văd un autoturism şi un autobuz. În planul secund se observă faţada şi intrarea principală în gară şi trecători intrând sau ieşind din gară.
  • Datare subiect: 1873; 1957
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Clădirea gării a avut o semnificativa încarcatură istorică și culturală, prin evenimentele cărora le-a fost martoră în deceniile de existență. În primii ani de domnie ai viitorului Rege Carol I, nevoia de modernizare a Romaniei a adus în discuție realizarea de cai ferate. Primul drum de fier unea Bucureștiul cu Giurgiu și a fost inaugurat in 1869. Totuși, era nevoie și de o linie care să facă legatura dintre capitală și Transilvania, iar această cale ferata urma să treacă și prin Ploiești. Lucrările pentru tronsonul București – Ploiești au fost finalizate in 1870, iar segmentul până la granița de la Predeal în 1879. O data cu construirea noului mijloc de călătorie, s-a ridicat în Ploiești și prima gară a orașului – Gara de Sud. Construcția a fost începută în 1870, iar gara a fost inaugurată pe 13 septembrie 1872. Un moment deosebit de important pentru istoria Gării de Sud a fost ziua de 25 mai 1877, cand Țarul Rusiei, Alexandru al II-lea, a coborât pe peronul stației din Ploiesti. Ploieștii au fost resedința familiei imperiale rusești care urmarea desfasurarea conflictului ruso-turc de la sud de Dunare. Pe 31 mai 1944 avioanele anglo-americane au bombardat masiv Ploieștiul și în special Gara de Sud. Lucrarile de reconstructie a Gării de Sud, vor începe abia la finele anilor 50. Prima data s-a construit aripa de est, în 1957, apoi corpul central în 1958, iar partea de vest (cea dinspre autogară) între 1959-1960. Stilul folosit este cel clasicist sovietic, cu coloane (se afla în interiorul holului din corpul central), aspectul fiind unul auster, sobru, mult diferit de eleganța cladirii distrusă la bombardament. Arhitecții acestei noi construcții au fost Titu Elian si N. Georgescu. Sursă: https://republicaploiesti.net/2011/03/gara-de-sud.html În Buletinul Societății Politehnice puteți consulta și un articol privind lucrările efectuate pentru dezvoltarea staţiei Ploieşti, printre care gara de triaj, pasarela, prelungirea pasajului superior la finele secolului al XIX-lea: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=121202-lucrarile-din-statia-ploiesti--buletinul-societatii-politecnice--1896
  • Descriptori: urban; gară; Gara de Sud; automobil; peisaj urban; Gara Ploiești Sud; arhitectură utilitaristă; perioada postbelică;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 5 Ianuarie 1965

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Municipiul Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Adresa actuala: Piața 1 Decembrie 1918
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_16_0105_a_000796; STOMFF_CP_16_0106_r_000796 STOMFF_CP_421_a_4696; STOMFF_CP_422_r_4696 STOMFF_CP_21_0109_a_001354; STOMFF_CP_21_0110_r_001354 STOMFF_CP_25_0175_a_001623;STOMFF_CP_25_0176_r_001623 STOMFF_CP_37_ 0023_a_002543;STOMFF_CP_37_ 0024_r_002543 STOMFF_CP_45_0067_a_003361;STOMFF_CP_45_0068_r_003361 STOMFF_CP_39_0039_a_002610;STOMFF_CP_39_0040_r_002610 STOMFF_CP_10892_Ploiesti001; STOMFF_CP_10892_Ploiesti002